On the Edge

On the Edge

Setting: the rooftop of a small four story-building. Two characters, a man and a woman, (in their twenties), both skilled fighters; they used to be a couple, but they’ve always been best friends). She is standing on the edge of the rooftop, screaming with despair, preparing to jump, unaware of his presence, even though he is only 10 feet away.

„If you’re trying to kill yourself, you’re doing it wrong; I don’t think I’ve ever heard of anyone screaming themselves to death, and why should your neighbors have to suffer from your suicide attempt?” he said, taking a step towards her, hoping he’d chosen the right words. He had never been good at grand speeches or saying the right thing at the right time, so he relied on what he could do best: making light of a ­­­­­­– really – bad situation.

She had never heard him open the rooftop latch, but then again, how could she have heard anything other than her own desperate screams, her own anguish? More annoyed than surprised, still standing on the edge of the rooftop, she snaps at him, „Leave, I don’t want you here for this. Can I really never get rid of you?”

„Some of them might even have gone deaf,” he continued as if she hadn’t said a word. „And if you plan on jumping, you’re doing that wrong too. The fall wouldn’t even kill you, only maim.” He took another step. „You’d probably break most of your important bones, but unless you fall head-on, you’d just be spending the next years of your life in a hospital, in a rather vegetative state. I won’t let you do that.” he said, taking another careful step. Citește mai mult…

Categorii:Din Lumea Larga

Generația ratată

Martie 19, 2014 9 comentarii

     Astăzi, la facultate am beneficiat de un seminar întreg destinat șuturilor în fund. Ni s-a ținut morală timp de două ore pentru ca….? Pentru că nu învățăm destul și nu muncim destul în sensul dezvoltării personale și pregătirii unui viitor profesional. Am înțeles intenția și mesajul, dar abordarea a fost (pentru mine cel puțin) cum nu se putea mai greșită. Cele două ore nu m-au lăsat decât cu un gust amar și nu în sensul vinovăției ci al frustrării față de cineva care ne judecă fără să ne cunoască povestea.

     De ce a fost greșită abordarea? Pentru că timp de 1h și 30 minute ni s-au prezentat costurile enorme pe care statul le are cu noi, începând de la grădiniță și până la terminarea facultății. Cifre, cifre, numere, procente, statistici și calcule. Frumoase, de altfel, dacă realitatea nu ar fi alta; poate m-aș fi simțit cu musca pe căciulă dacă nu aș cunoaște țara în care trăiesc. Niciodată nu am înțeles divinizarea statului în și din România. Că săracul stat ne pune la dispoziție transport în comun cu reducere (o dată la două luni). Ramân tramvaiele de la noi fără frâne o dată la câteva luni, dar măcar am reducere. Trebuie să le aștepți câte jumătate de oră ca ulterior să te poți bucura de un sfert de centimetru pătrat în care să aștepți până ajungi la destinație. Că săracul stat ne pune la dispoziție iluminat public și ce-ar fi dacă ar trebui să plătim pentru el în studenție? Că avem medici de familie și de campus plătiți de stat și medicamente compensate. Vorba unei colege „dacă te duci cu o răceală, o aspirină poate îți dă. Du-te cu ceva mai serios și bucură-te de <<compensație>>”. Că ni se asigură utilități! Vă invit în băile facultății să vă bucurați cu toții de utilitățile gratuite. Alocație! 42 de lei, pe sistemul „decât deloc mai bine <<nica’>>”. Apropos de alocație am o vorbă: „dacă-mi dai cadou un căcat, o să-ți zâmbesc și îți voi mulțumi, pentru că apreciez gestul, dar nu trebuie să îl și mănânc”. Grădinița și clasele 1-12 gratuite! Citește mai mult…

Categorii:Din Lumea Larga

Despre greșeli

Decembrie 20, 2013 Lasă un comentariu

     Recent mi s-a atras atenția, de fapt, mi s-a reproșat că sunt țăran pentru că îmi corectez profesorii atunci când văd că au făcut o greșeală. Așa o fi? Mi se pare stupidă și din alte vremuri (ca să nu spun comunistă) atitudinea pe care o afișează unii față de subiectul în cauză. „El e profesor, cine ești tu să îl corectezi?”, exact așa mi-a spus o persoană de la care aveam și încă am pretențiile unei minți deschise. Adică titlul de profesor/profesor universitar/lector e echivalentul unui Dumnezeu pe pământ, o persoană infailibilă și infatigabilă și incapabilă de greșeală. Posibil chiar ca simpla existență a noastră, a ființelor inferioare care nu pot decât să viseze la a fi prin preajma unei asemenea entități cum este PROFESORUL, întreaga noastră existență este posibilă doar fiindcă entitatea superioară ne permite. Da,am exagerat, dar asta fac eu când chiar îmi pasă despre ceva/cineva. Nu mă înțelegeți greșit, nu am nicio problemă cu niciun cadru universitar. Ba chiar pentru cîțiva dintre ei, mai ales de la specializarea mea, am un respect enorm, pentru că sunt oameni care pun pasiune în ceea ce fac, oameni care își sacrifică zile din viața personală sau timpul liber pentru a se putea prezenta corespunzător, cel mai des în fața unor studenți nepregătiți -printre care mă număr și eu uneori-. Dar cine spune că pasiunea și efortul depus sunt mai mari decât ale oricărui alt om cu o altă meserie? De ce doar fiindcă cineva are un titlu universitar în stânga numelui, automat este considerat mai presus unui doctor, avocat sau zidar? Din nou sper să nu fiu înțeles greșit: nu compar doctorii cu profesorii, avocații și zidarii pentru simplul fapt că nu e corect. E ca și cum ai vrea să compari o mașină cu un ceas și o cutie de lapte, nu se poate! Ce vreau să spun e că nu înțeleg această divinizare a meseriei de profesor pe care o afișează unii. Dacă pentru tine profesorul e Dumnezeu pe pământ, foarte bine! Dar e părerea ta și numai a ta. Să fii profesor e o meserie superbă înspre care, într-o vreme, am vrut și eu să mă îndrept. Trebuie să fie extraordinar să încerci să modelezi mințile studenților an de an, să dai mai departe cunoștințele tale și să vezi, ani mai târziu, că nu ai muncit degeaba și că aceia pe care cândva îi chinuiai câteva ore pe săptămână sunt acum adulți cu job-uri bune și vieți fericite. Citește mai mult…

Categorii:De învățat

Revenire

Decembrie 15, 2013 Lasă un comentariu

     Recent am încercat să conving o colegă de facultate să-și facă blog. Nu știu dacă am reușit, dar toată discuția despre blog mi-a făcut poftă să-l scot pe al meu de la naftalină. Când am reușit, într-un final, să-mi amintesc parola și să intru pe contul de wordpress mi s-a făcut o poftă și mai mare. Era un praf gros de 5 megapixeli peste vechiul meniu, așa că am început curățenia digitală prin revizuirea postărilor anterioare: pe unele le-am șters, altele au fost modificate, am mai umblat prin niște setări ș.a.m.d. Să scriu pe blog îmi tot trecea prin minte de ceva vreme, dar abia acum am și făcut-o. Ideea era să-mi reinventez eul digital. La auzul ideii probabil că, în mormintele lor, Eminescu varsă o lacrima, Caragiale se întoarce de pe-o parte pe alta și Bacovia râde pentru prima dată în viața (mă rog, moartea) lui.

Citește mai mult…

Categorii:Din Lumea Larga

Batman

Am fost zilele astea și am văzut cel de-al treilea film din trilogia Batman, în viziunea lui Christopher Nolan. Trebuie să spun că sunt un mare fan al filmelor/jocurilor cu supereroi, oricare ar fi ei; le-am vazut/jucat aproape pe toate care mi-au cazut in mana.

Acuma, filme cu Batman au fost multe, dar trilogia în viziunea lui Christopher Nolan este, cred eu, apogeul francizei. Regizate incredibil, cu scenarii extrem de bine gândite și un joc actoricesc impecabil, Batman Begins, The Dark Knight si The Dark Knight Rises au urcat imediat în topul celor mai bune filme văzute de mine vreodată. Consider că, în cea mai mare parte, meritul pentru succesul lor revine regizorului, atât prin modul în care a înțeles și ecranizat esența supereoului Batman, cât și prin actorii pe care i-a ales să reprezinte această serie (nume precum Christian Bale, Michael Caine, Liam Neeson, Gary Oldman, Ken Watanabe, Heath Ledger -R.I.P-, Joseph Gordon-Levitt, Tom Hardy sau Anne Hathaway).

După ce am văzut trilogia încheiată, pot afirma că aceasta prezintă cei mai bine conturați antagoniști care au apărut vreodată pe marile ecrane. Nu îmi aduc aminte de vreun film cu super-eroi care să prezinte niște personaje negative mai bine concepute și jucate decât în Batman. M-a impresionat faptul că nu ne este aruncată în față o banală luptă între bine și rău, ci mai degrabă o confruntare a mai multor idealuri și concepții. Până la urmă, noțiunea de bine sau cea de rău e una relativă, care depinde enorm de mintea care o judecă, iar personajele sunt negative doar din punctul nostru de vedere, deoarece (exceptând rolul lui Joker) și ele, la rândul lor, luptă pentru ceea ce consideră că este corect sau necesar. Foarte mult am apreciat și modul în care fiecare personaj, urmând un scenariu fantastic, pledează pentru propria cauză, folosind argumente și întrebări existențiale care, mie unul, mi-au dat foarte mult de gândit.

Conchid postul afirmând că trilogia Batman este una care merită văzută din plin și pentru care pot garanta că nu va dezamăgi, adresându-se oricărei categorii de vârstă și oricărui tip de spectator, chiar și celor care nu sunt fani batman, sau ai filmelor cu super-eroi în general.

V.

Se fini in puii mei!

Aprilie 24, 2012 Lasă un comentariu

Din cate am citit pe internet, am înțeles că duminica următoare, 29 aprilie va fi ultima ediție ”În puii mei!”, emisiunea de divertisment al cărei protagonist e Mihai Bendeac. Nu am fost niciodată un fan înfocat al acestui tip de emisiune, de divertisment săptămânal, însă dacă nu am ceva mai bun de făcut, mă uit cu plăcere la ”În puii mei”, la TV sau pe net. Trebuie să spun că Mihai Bendeac este una dintre puținele persoane din showbiz pentru care am un respect enorm. Îmi voi argumenta afirmația peste câteva rânduri, pentru că acum fac o nouă afirmație-bombă: Mihai Bendeac este cel mai bun din România la ceea ce face în emisiunea ”În puii mei”.

Din păcate, deși mi-am dorit, nu am reușit să-l văd în niciuna din piesele de teatru pe care le-a jucat la Iași, deci nu mă pot pronunța în ce privește jocul lui actoricesc într-o piesă de teatru, dar la capitolul IMITAȚIE și SATIRĂ, CARICATURIZARE a ORICĂROR personaje , indiferent de gradul lor de notorietate este numero 1. Dacă nu mă credeți, alegeți unul din personajele originare pe care le imită, apoi vizionați un clip de-al lui Bendeac și veți observa că face o treabă foarte bună. Felul în care își alege ”victimele”, modul în care observă și cele mai mici detalii care țin de comportamentul lor, ducându-le la extrem fără a ieși, totuși, din context, mă determină pe mine să îl consider drept cel mai bun  imitator din The Land of Choice (România, pentru cei care nu cunosc). Evident, că nu toate sketch-urile lui sunt geniale. De fapt, le poți număra pe degete, dar asta nu înseamnă că Bendeac nu are idei sau că are idei proaste. Să creezi câte 10 momente diferite pentru o emisiune de o oră și ceva, în fiecare săptămână, nu e lucru ușor, motiv pentru care balanța se va înclina mai mult către cantitate și mai puțin spre calitate, însă câteva dintre sketchuri sunt GENIALE, te (pe mine, cel puțin) fac să râzi incontrolabil timp de 5-6 minute. Cine nu gustă acest tip de umor, nu-l va gusta nici pe Bendeac, însă talentul și calitatea muncii arătate în timpul fiecărei emisiuni sunt incontestabile.

Nu pot decât să îmi pară rău că săptămâna următoare va fi ultima ediție din ”În puii mei”, ceea ce mă aduce înapoi la afirmația inițială și anume cea conform căreia îi port un respect enorm lui Bendeac. De ce? E simplu: pentru că e cel mai bun la ceea ce face, pentru că o face cu pasiune și pentru că are bun-simț. Un om cu bun-simț își cunoaște limitele și știe că e cel mai bine să te retragi atunci când încă ești în glorie. Asta e marca unui om INTELIGENT. Cel mai probabil ar fi câștigat MULT mai mulți bani dacă alegea să continue formatul emisiunii, dar iarăși, pe el nu-l interesează aspectul valoric atât de mult cum a interesat pe alții. Vreți exemple? Câteva dintre cele mai cunoscute exemple de oameni cu IDEI BUNE, DE CALITATE la origine, dar care au ”tras mâța de coadă” mutându-se de la post de televiziune la post de televiziune, cu același format învechit sub un alt nume, cu același umor de care până la urmă ne-am plictisit cu toții, chiar daca a fost cândva de calitate, SUNT: Divertis, Vacanta Mare, Trăsniții, Cronica Cârcotașilor (deși Cronica e un alt tip de emisiune, neavând concurență, să zicem că își merită longevitatea).

Sper că Mihai Bendeac va veni cu un nou format de divertisment pe viitor, unul cel puțin la fel de bun ca viitoarea fostă emisiune ”În puii mei”. Mă îndoiesc că va ajunge vreodată să citească rândurile de mai sus, dar în orice caz, îi doresc sănătate, fericire, idei de calitate și puterea de a le pune în aplicare (că idei bune au mulți, dar puțini ajung să le folosească).

Categorii:Din Lumea Larga

Încă un pas către o imbecilizare națională

Aprilie 20, 2012 1 comentariu

Mda, acum ceva timp mi-am propus să scriu pe blog. Din păcate, abia acum fac asta. Vreau să scriu des, imi propun să scriu des dar, cumva, nu reușesc. Ca să scriu, am nevoie de o anumita stare, întrucat eu, unul, consider că nu pot elabora o lucrare de calitate decât atunci când sunt într-o stare emoțională puternică: fericire, tristețe, furie, angoasă etc.

Despre ce vroiam să vă scriu? Ei bine, despre un subiect care pe mine m-a făcut uneori să mă dau cu capul de pereți imaginari. De fapt, m-a făcut deseori să mă dau cu capu de pereți imaginari. Citiți cu atenție enuntul de mai jos:

”Eu ca și blogger care se respectă, imi place să scriu seara ca și moment al zilei, folosind times new roman ca și font principal și 14 ca și dimensiune.”

Dacă în enunțul de mai sus, părțile evidențiate cu ”bold” nu v-au trezit niciun semn de întrebare, urmează să aveți o revelație. Una mare. SINTAGMA ”ca și” NU poate fi folosită decât în cadrul unei COMPARAȚII (de exemplu: Eu, ca și tine, sunt fan al Barcelonei; Tăriceanu, ca și Boc, este un fost prim-ministru al României). Dacă vă întrebați ”de ce”, bunicul meu care se întâmplă să fie și profesor de limba română vă explică pe blogul lui, în cadrul articolului Adio ”ca și”!, mai bine decât aș putea-o face eu. Ceea ce pot spune însă, e că M-AM săturat de ”ca și”. M-AM SATURAT, nu mai pot, mă doare capul, mă dor urechile și mă dor ochii când văd atât de multă NEȘTIINȚĂ, dar mai presus, IGNORANȚĂ. Aud ”ca și” peste tot, la prieteni, cunoștințe, rude, necunoscuți, persoane publice, oameni cu pretenții la cultură și bun-simț, ORIUNDE și ORICÂND. Cel mai rău e când aud cadrele didactice. Atunci, pentru mine, se lasă cu sânge din urechi, când sunt obligat să stau timp de două ore într-o sală de curs în care să aud un PROFESOR UNIVERSITAR  cum face aceeași greșeală DIN NOU și DIN NOU și DIN NOU și insistă până când îmi vine să dau cu capul de banca din fața mea. Citește mai mult…